Muhammara – pasta de ardei copti cu nuci

Mereu ma entuziasmez atunci cand vine cineva la noi in vizita. Bineinteles, trebuie sa fac ceva de mancare si nu pot accepta sa fie un meniu simplu. Aleg o tema, apoi fac research si ajung sa gatesc cel putin 5 feluri de mancare. In urma cu cateva saptamani am avut seara cu specific arabesc, iar meniul a fost unul foarte lung: muhammara, hummus, baba ganoush, labneh, fattoush, shish taouk,  kebab de vita, lipii libaneze, iar ca desert, atayef.

IMG_1855 i.jpg

Daca ati vazut vreodata serialul Friends, este un episod in care Monica si Rachel sunt nevoite sa faca schimb de apartamente cu Joey si Chandler. Monica petrece o zi intreaga sa curete si sa aranjeze apartamentul baietilor, intrucat isi dorea ca locul tuturor intalnirilor sa fie la fel ca inainte, la ea acasa. In final, toti prietenii se intalnesc la “noul apartament”. Monica este fericita ca toata lumea este acolo, insa este mult prea obosita si adoarme pe canapea 🙂 . Cam asa sunt si eu dupa o zi intreaga de pregatiri, insa placerea este mult mai mare cand suntem impreuna si toata lumea se bucura de mancare 🙂 .

Sa incepem cu primul aperitiv din meniu, muhammara – pasta de ardei copti cu nuci. Este un aperitiv destul de usor de pregatit, insa foarte gustos. Este un preparat cu origini in bucataria siriana.

Durata: 45 min

Dificultate: usoara

Portii: 2

Ingrediente:

  • 2 ardei grasi rosii
  • 100 gr nuci
  • 30 gr paine uscata
  • 2 linguri pasta de rosii
  • 4 linguri ulei de masline
  • 1 catel de usturoi
  • 1 lingura melasa de rodie
  • 1 lingura sumac
  • ardei iute 
  • sare

Incalzim cuptorul la 220°C si coacem ardeii copti intr-o tava pentru aproximativ 30 de minute. Ii intoarcem din cand in cand pentru a se rumeni pe toate partile.

Curatam ardeii si ii mixam impreuna cu restul ingredientelor pana cand obtinem o pasta fina.

Transferam muhammara intr-un bol si turnam deasupra o lingura de ulei de masline. Mie imi place sa mai adaug si rodie, intrucat aceasta este o pasta dulceaga. Serviti si cu lipii libaneze calde.

Data viitoare cand aveti invitati, puteti pregati aceasta pasta de ardei copti cu nuci. Mai multe retete din bucataria Orientului Mijlociu gasiti aici. Mie imi plac foarte mult vinetele coapte si de aceea va recomand sa incercati si moutabal.

moutabal
Moutabal

Astept parerile voastre si pe paginile de facebookinstagram, pinterest si youtube.

Pofta buna!

Leave a Reply

Your email address will not be published.