Paste cu ton si sos de rosii

Acum multi ani, o prietena foarte draga, mi-a aratat cum sa fac paste cu ton si sos de rosii. De atunci numai reteta aceasta o gatesc atunci cand imi este pofta de ton, intrucat este foarte usor de pregatit, este gata in mai putin de 30 de minute, dar mai presus de toate este absolut delicioasa.

Durata: 25 minpaste cu ton si sos de rosii

Dificultate: usoara

Portii: 2

Ingrediente:

  • 250 gr paste
  • 250-300 ml suc de rosii
  • 50 gr ton in suc propriu/ulei
  • 1 ardei gras rosu
  • 1 ceapa medie
  • 5-6 rosii cherry
  • 1 lingurita pasta de ardei – optional
  • 2-3 linguri parmesan ras
  • 2 linguri ulei de masline
  • ¼ lingurita usturoi uscat
  • Sare, piper

Mai intai punem la fiert pastele, pentru a ne putea ocupa de sos intre timp. Intr-o oala punem apa cu o lingurita de sare. In momentul in care apa fierbe, adaugam pastele si le lasam sa fiarba, conform instructiunilor de pe ambalaj, dupa care le scurgem de apa. Eu prefer sa folosesc penne pentru aceasta reteta.paste cu ton si sos de rosii

Punem la incins o tigaie. Adaugam uleiul de masline. Ceapa o tocam marunt si o calim 1-2 minute la foc mediu. Taiem ardeiul in cubulete (nu foarte mici) si il punem in tigaie. Mai lasam sa se caleasca la foc mediu inca 2-3 minute.

Adaugam sucul de rosii, pasta de ardei (optional) si usturoiul si amestecam. Lasam sosul sa fiarba aproximativ 10 minute la foc mic. Taiem rosiile pe jumatate si le punem in sos.

Scurgem tonul de apa/ulei. Atunci cand cumparati ton la conserva, cel mai bine este sa va orientati catre cel bucati intregi. Rupem bucati de ton si le adaugam in tigaie. Amestecam cu grija, astfel incat sa nu se marunteasca prea tare. Saram si piperam dupa gust. Daca va place sa folositi mai mult parmezan, nu sarati prea tare sosul. Lasam sosul sa mai fiarba 1-2 minute. La final, ardeiul nu trebuie sa fie moale, ci usor crocant. paste cu ton si sos de rosii

Intr-o farfurie, asezam un rand de paste, iar deasupra turnam sosul. Servim cu parmezan si mai adaugam putin piper proaspat macinat.

Sper ca o sa va placa si voua la fel de mult aceste paste cu ton si sos de rosii.

Astept parerile voastre si pe paginile de facebook si instagram.

Pofta buna!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *