Pot spune ca deja a devenit o pasiune pentru mine sa fac pizza acasa. Cel mult o data la doua saptamani mancam pizza facuta in casa si nu ma pot satura, mai ales ca ai atatea optiuni.
Durata: 3h 30
Dificultate: medie
Portii: 2 pizza cu diamentrul de 30 cm
Ingrediente:
- 340 gr faina integrala de grau
- 225 gr apa
- 3 gr drojdie uscata
- 7 gr sare
Cernem faina. Eu am folosit faina ecologica integrala Terra Natura. Intr-un bol amestecam bine apa, drojdia si jumatate din cantitatea de faina. Acoperim bolul cu o folie de plastic sau un servet de bucatarie si lasam aluatul la dospit aproximativ o ora. Adaugam restul de faina si sarea si framantam aluatul 6-7 minute. Eu am folosit robotul pentru a framanta. Aluatul va fi putin lipicios la final.
Ungem un castron cu putin ulei de masline. Punem aluatul in bol si il acoperim. Lasam aluatul sa creasca aproximativ o ora.
Dupa o ora, impaturim aluatul in 3 si il punem inapoi in bol, cu partea impaturita in jos. Acoperim si mai lasam aluatul la dospit pentru inca o ora.
Impartim aluatul in doua si ii dam forma unei bilei. Putem folosi aluatul acum pentru a face pizza, sau il putem acoperi cu folie de plastic si il tinem la frigider timp de maximum 3 zile.
Acum nu mai ramane decat sa va alegeti topping-urile preferate. Eu incalzesc de obicei cuptorul la 220-240ºC, intind aluatul pe o hartie de copt si apoi il pun pe caramizi sau pe gratarul de la cuptor. Pizza va fi gata in 10-15 minute.
In ultima perioada imi place pizza bufala sau pizza cu mozzarella si rucola. Va recomand sa le incercati.
Astept parerile voastre si pe paginile de facebook, instagram, pinterest si youtube.
Pofta buna!