Este atat de simplu sa faci fajitas! Noua ne-a placut asa de mult, incat am fost foarte dezamagiti cand ne-am dat seama ca s-a terminat.

Durata:
Marinat: 2-12h
Pregatire: 30 min
Dificultate: usoara
Portii: 2
Ingrediente:
Marinada:
- 300 gr carne de vita – eu am folosit muschi
- sucul de la 1 lime
- 100 ml suc de ananas/ portocala
- 1 lingurita usturoi uscat
- 1 lingurita chilli
- 1 lingurita chimion
- 1 lingurita sare
- 1/2 lingurita piper
Legume:
- 1/2 ardei gras rosu
- 1 ceapa
- 1 ardei iute (optional)
- 1 lingura ulei de masline
- sare
Guacamole:
- 1 avocado
- 1 rosie medie
- 1 fir ceapa verde
- 1 fir usturoi verde
- coriandru
- 1/2 lime
- sare
Altele (optional):
- smantana
- ceapa verde
- porumb
- sos iute
Incepem prin a pregati marinada. Punem carnea de vita intr-un vas si adaugam restul ingredientelor pentru marinada. Acoperim cu folie alimentara sau un capac si lasam carnea la marinat minimum 2 ore, in frigider.
Scoatem carnea din frigider cu jumtate de ora inainte de a o gait, pentru a ajunge la temperatura camerei. Stergem carnea cu un prosop de bucatarie si aruncam marinada.
Incingem o tigaie antiaderenta sau de fonta. Ungem carnea de vita cu putin ulei de masline. Timpul de coacere depinde de grosimea bucatii de carne si de preferintele fiecaruia. Mie imi place sa fie medium rare. Puteti sa achizitionat un termometru de bucatarie pentru a sti cat sa gatiti carnea. La 50ºC carnea de vita va fi rare, la 60ºC medium rare, iar la 70ºC bine facuta. Ce trebuie sa mai luam in calcul este faptul ca friptura continua sa se gateasca si dupa ce o scoatem din tigaie.
Lasam friptura sa se odihneasca 5-10 minute inainte de a o taia. Taiem carnea de vita in felii subtiri.
Curatam ceapa si ardeiul si le taiem felii. Incingem putin ulei de masline intr-o tigaie si calim legumele cateva minute. Adugam sare dupa gust.
Mie imi place foarte mult guacamole si as putea sa il mananc cu orice, iar cu fajitas merge de minune. Tocam marunt avocado, rosia curatata de coaja, ceapa si usturoiul. Adaugam frunze de coriandru, sucul de lime si sare si amestecam.
Incalzim putin tortilla, insa nu foarte mult intrucat se usuca. Punem guacamole, legumele calite si carnea de vita. Mai putem adauga smantana, ardei iute, ceapa verde, coriandru sau porumb.

Astept parerile voastre si pe paginile de facebook, instagram, pinterest si youtube.
Pofta buna!