Paste de dovlecel cu creveti si sos de lamaie

In ultima perioada mereu am fost pe fuga si nu prea am avut timp sa mai gatesc. Chiar imi era dor sa stau in bucatarie, iar weekend-ul acesta mi-am dedicat cateva ore numai pentru gatit. Am vrut sa gatesc ceva simplu si light, cum sunt aceste paste de dovlecel cu creveti si sos de lamaie. Sunt ideale in timpul saptamanii, mai ales ca sunt gata in mai putin de 30 de minute.

paste de dovlecel cu creveti si sos de lamaie

Durata: 30 min

Dificultate: usoara

Portii: 2

Ingrediente:

  • 150gr creveti
  • 2 dovlecei
  • 2 catei de usturoi
  • 1 lingura ulei de masline
  • parmezan (optional)
  • sare, piper

Sos de lamaie

  • 100 ml smantana pentru gatit
  • 1 lingura unt
  • 25 ml vin alb
  • 1 lingura suc de lamaie
  • sare, piper
  • 1 catel de usturoi

Mai intai pregatim sosul de lamaie. Topim untul intr-o oala. Adaugam usturoiul tocat marunt si il lasam sa se caleasca aproximativ 1 minut. Turnam vinul si sucul de lamaie. Lasam sosul sa scada la jumatate. Adaugam smantana pentru gatit. Sosul trebuie sa scada la 1/3, pana cand se ingroasa putin. La final adaugam sare si piper proaspat macinat.

Pastele de dovlecel le-am facut cu un aparat de facut spaghete vegetale.

Intr-o tigaie punem la incins uleiul de masline. Tocam marunt usturoiul si il lasam sa se caleasca 1 minut. Adaugam crevetii si ii lasam 1-2 minute pe fiecare parte. Punem pastele de dovlecel si amestecam. Pastele nu trebuie lasate prea mult, ci pana cand se incalzesc. Altfel, se vor inmuia prea tare. Adaugam sare si piper proaspat macinat.

Daca doriti, puteti servi aceste paste de dovlecel si creveti cu parmezan.

Aici gasiti mai multe idei de paste cu dovlecel. Va recomand sa incercati si courgetti cu somon si sos de lamaie si capere.

courgetti cu somon si sos de lamaie si capere

Mai multe retete de paste gasiti aici. Daca va tenteaza, puteti incerca sa faceti acasa aluatul de paste si sa gatiti ravioli cu branza de capra, ricotta si menta.

ravioli cu branza de capra, ricotta si menta

Astept parerile voastre si pe paginile de facebookinstagram, pinterest si youtube.

Pofta buna!